Zăngănele LX

fig-1-negustori-si-boieri-de-rang-inferior-la-1825

Admirația este un sentiment uman. Am o seamă de pe care-i tratez cu această afecțiune, dar până la punctul adulației, până la momentul în care întreaga mea conștiință să se transfere și să apuce ghidajul nu totdeauna rect al celui vizat.

Cel mult am putut spune că am împărtășit, incidental, aceeași idee. E suficient, altfel ar trebui să mă numesc ,,el” și el ,,eu”. Circulă pe ici colo un eliadeism, cu care nu pot fi de acord, despre tinerii intelectualii rușinați că sunt români. Că erau. Articolul stă într-o carte din 1934 numită Oceanografie. N-am știut de existența ei, nici n-aș fi băgat-o în seamă dacă nu m-ar fi gâdilat nu tocmai plăcut cât să nu-i dau dreptate acestui ,,Adolescent miop’‘ și dacă lucrurile n-ar fi fost rostogolite măcar o singură dată de atunci cât să-și întoarcă aceeași față. Aceeași de ieri, aceeași azi. N-am îndoieli, Eliade a fost un fin observator, un profund cercetător al lucrurilor nu tocmai la îndemâna oricui, dar ca orice român a fost naiv, atât de credul încât să pună specificul românesc pe o treaptă destul de înaltă. Creația națională nu a trecut niciodată de ,,deșteptăciunea” pe care o așează fără tăgadă la temelia acestui popor. Dacă este să folosesc o sintagmă de-a lui m-aș putea și eu îndoi, așa cum el ne-a asigurat în ,,Istoria religiilor”, de toată inteligența și genialitatea românească: ,,Și de ce n-ar….”. Pot porni de la floarea românească a marilor pașoptiști, fiindcă oricum neamul românesc n-a existat în nici o filă de până atunci, și îl întreb, la modul imaginativ pe domn’ Mircea: Maestre, unde s-au cultivat acești tineri, cine le-a indus dorința de schimbare și ce învățături i-au îndemnat să-și piardă pe alocuri viața și libertatea? Exista atunci o universitate de , un curent filozofic care să le formeze spiritul novator, cel care trecea ușor de conceptul clamat de la Decebal până la ei, tineri și gânditori, în fapt doar niște indivizi treziți din lâncezeala celor 1700 de ani? Pe pământurile acestea nu se știa decât de năvăliri și iobăgie, boierii nu trecuseră de burdihanul ghiftuit și giuvaiericalele de prin sipete, țăranii de foame și bici și bâzâitul de muscă. Pot să vă întreb de ce v-a fascinat atât de mult lumea asiatică încât să vă răpească ani ca să le descoperiți tainele? De ce n-ați încercat să aflați dedesubturile țărănimii din munții noștri și ați ales Tibetul, erau ei presus de noi?
Erau și mai sunt și alții, chiar toți cu foarte mici excepții. Să o luăm punctual. Omul doarme o bună parte din cele douăzeci și patru de ore, mai exact o treime în medie. Sunt câteva elemente din jurul acestui fenomen încă neelucidat, de transă, în care fiecare dintre noi pică precum o curcă beată (nici până azi n-a încercat vreun român să-l ia la puricat, cică e dat de la ). Patul, opaițul, ivărul de la ușă, ceasul. Nu știu picior de iobag, darămite de nobil care să se fi perindat de-a lungul și de-a latul camerei cu mințile aprofundate cu adevărat, precum personajul de desen animat Baltazar, în problema comodității unui somn decent, benefic, tonifiant. Se trânteau rupți de muncă, beție sau lene pe două paie și trăgeau la aghioase până le cânta cocoșul. Așadar patul era așa ceva de trântit. Nici lumina nu i-a preocupat defel și mă tot nedumirește faptul de a nu fi avut biserică. Am mai fi văzut noi muc de lumânare sau candelă cu ulei și cânepă fumegătoare? Și la ce i-ar fi trebuit când exista soare și lună? Problema hoțului, a tâlharului nici nu se punea, el însuși fiind un vizitator de nevoie prin hambarele boierului, prin odăile domnițelor după vreo îmbucătură sau prin colibele consătenilor să le…. N-am inventat nici măcar clepsidra pentru că ceasul era trecut pe cadranul solar, iar când era înnorat nu mai aveau nevoie de el, stăteau în bordei. Unde să fie inteligența acestui neam, domnule Eliade dacă n-a existat nici măcar o clipă grija pentru o zi de mâine mai bună, necum o frântură de viitor vizionar? Spuneți că i s-au pus împotrivă lui Pârvan, lui Eminescu, Iorga, Cantemir și altora. Nu au dreptate să caute dedesubturile genialității lor ieșite din comun în originea nației din care s-au născut? Nu erau îndreptățiți să spună așa cum o putem spune lesne și azi că sunt ,,ovrei, nemți, slavi…” când așa erau și încă sunt pe colo pe sus prin ierarhiile intelectualității și conducătorilor noștri? Să nu fi căutat cei tineri prin hrisoavele învățării și stârnitei curiozități sămânța ,,supraomului” bine? Nu credeți că au descoperit, ca și mine și alții, destui, că până când n-au ieșit dintre buruienile ce țineau loc de vamă, nu li s-au scurtcircuitat rețelele craniene, că până n-am adus un străin ca să ne lumineze noi nici n-am existat cu adevărat? Nu gustaseră beizadelele boierești și până la 1800 câteva școli străine, nu fuseseră la curțile în care Bach, Palestrina cântaseră? Nu auziseră de Newton, Galilei, Giordano, cărora nu le mai ajungea pământul și se puseseră cu cătănie pe univers? Și s-ar putea să nu din moment ce plecaseră boi și se întorseseră vaci!
Vorbiți de autohtonism. Care? Cel inventat cu trudă de Iorga, de Gusti puși pe sine la treabă ca să făurească din toate cioburile istoria românească și să-i dea iz de superioritate sau măcar egalitate în fața marilor neamuri ale lumii? Îi deplâng și ajung la vorbele lui Țuțea: ,,Am făcut închisoare pentru un popor….”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share