Ora de muzică 35

Concert_Toto_la_Sala_Palatului_6lFCTc14

Au concertat. Așa cum spune și Andrei Partoș, au fost mai mult muzicieni prezenți la un așa eveniment epocal pentru . Că dintr-o sală care putea aduna 7000 de spectatori n-au fost ocupate decât 2500 e totuși un lucru însemnat. Probabil că mai sunt încă pe atâția care au auzit de ei în țărișoara noastră. N-are a face, noi ne vedem de ale noastre.

De ale lor și ai lor. La numărul nouă stă la anul una mie nouăsute nouăzeci și cinci, ca să vorbim în dulce grai cronicăresc, albumul Tambu. O colecție interesantă de piese, cumva diferite de stilul anterior, cu un caracter pop mai accentuat, cu o veritabilă melodie Dave’s Gone Skiing în manieră instrumentală, și nu pot să fac abstracție de prezența lui Simon Phillips și viziunea lui asupra muzicii din acest fel de exprimare, jazz, este clar că mâna lui s-a strecurat mai mult decât subtil prin conceperea ei, piesă unde virtuozitatea curge de la un instrument la celălalt cu o fluență uimitoare, cu o piesă blazon I Will Remember, nu de număr unu în State, ci în Anglia. N-are a face, mărimea acestor giganți nu s-a diminuat nici cu acest disc, primul fără Jeff, un preocupat în a reinventa maniera de a cântatului la tobe, un didact care încă poate oferi lecții despre acest vast instrument ritmic. La realizarea Tambu-ului au participat pe lângă Steve Porcaro, pe post de creator de drum loops, și Lenny Castro, doi dintre membrii obișnuiți ai familiei , Michael Fisher și Paulinho da Costa, evident la percuții și patru backing vocals, dar și soliști pe alocuri: Jenny Douglas-McRae, John James, recomandat de Jenny, Philip Ingram și Ricky Nelson (a nu se confunda cu actorul). Nu sunt de uitat nici cei ce s-au ocupat de partea tehnică și ei sunt Elliot Scheiner, Bill Smith și Al Schmitt, cei care au făcut din acest album unul genial și aproape perfect după cum afirmă cei de la publicația lunară The Absolute Sound. Revenind la Paulihno da Costa mă văd nevoit să-mi plec capul în fața unui așa artist în a cărui listă de colaborări figurează doar numele cele mai mari artiști și care are la activ șapte albume solo. Michael Fisher de asemenea, un percuționist de top pe lista celor mai mari artiști americani. Jenny Douglas nu mai are nevoie de prezentare din moment ce apare lângă Pink ca ajutor de voce. Philip Ingram este poliinstrumentist, compozitor, producător, are un album solo realizat și câteva cu trupa Switch, dar este creditat cu participarea la câteva soundtrack-uri celebre: din Shrek, The Little Marmaide, Father of the Bride (II) și altele.

Prin 1985, într-o pauză după turneul Famous Last Words, saxofonistul Scott Page, găsește o oportunitate de a-i însoți pe Toto în turneul pentru promovarea albumului Isolation. Nu venea de oriunde, ci de la Supertrump și după turneu nu pleacă cu oricine. Era normal să se alăture lui Pink Floyd pentru albumul Momentary Lapse of Reason și celorlalte patru care au urmat. Este însă și un bussinesman de , fondatorul companiei Walt Tucker Productions care se ocupă de postproducție audio-video, dar și un preocupat în sfera softurilor de pentru .

Warren Ham vine să acorde sprijin de nădejde pentru concertele din perioada 86-88 ca poliinstrumentist, saxofon, chitară, claviaturi, armonică, dar și vocal, după ce în perioada în care Kansas îl avea solist pe Elefante. Colaborările lui însă sunt și cu Dona Summer și mai recent cu Olivia Newton-Jones chiar la binecunoscuta piesă You’re the One That I Want.
Sunt câteva nume în lista celor ce le-au fost alături muzicienilor de la Toto despre care nu găsesc informații, însă promit să mai fac cercetări. Până atunci….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share