Ora de muzică 27

Steve+Lukather+Passing+Torch+xTnC-Om3-hfl

Când îți este scris, dar mai ales când ești hotărât să lași celebritatea pe planul doi doar de dragul muzicii, meriți tot respectul.

Este cazul lui David Hungate, prima chitară bass a grupului Toto. Vă închipuiți cât a cântărit, dacă nu deja hotărâse de ani buni, ca să iasă din hiper trupa ajunsă la albumul patru și să se mute la Nashville, acolo unde era spuma country-ului. Nici înainte de Toto nu lipsea din înregistrările lui Dolly Parton, Andrae Croich, Seals and Crofts, de aceea lucrul cu colegii a fost ușor, cântase deja soft rock, pop/rock, arena rock, adult contemporary, soul, smooth jazz și urban contemporary. Mă număr printre cei care nu pot delimita bine stilurile acestea foarte apropiate ca gen, însă marii muzicieni, și Hungate este unul dintre cei mai flexibili, pot cu ușurință trece de la un tip de abordare la altul. În cei șase ani petrecuți în Toto a fost ca și ceilalți colegi în studiouri cu nume celebre ca Brian Adams, Judy Collins, Olivia Newton-Jones, Gladys Knight, Neil Sekada, Barbra Streisand, The Manhattan Transfer, cvartetul vocal american de jazz și alții. Fir-aș! Serialul ăsta mă învață o istorie pe care o ascultam dar de care n-aveam habar! Hungate a trecut și prin piesele lui Linda Ronstadt și una dintre cele mai cunoscute ale ei este interpretată alături de Aaron Neville, Don’t Know How Much I Love You, dar este încă una pe care sigur o știți, dar în interpretarea regretatei Whitney Houston, I Always Love You. Cântecul îi aparține în întregime lui Dolly Parton, mama de la care s-a ,,alăptat” tot country-ul contemporan.

Să spunem că e băiat de fost congresman și judecător federal de district, probabil că întâmplător fiindcă atât de mult ține încă la muzică încât își petrece mai tot timpul prin studiourile Nashville-ului. Nu i-a ratat pe Chet Atkins, Kenny Rogers, George Jones, Glen Campbell, Lacy J. Dalton, Lorrie Morgan, Conway Twitty, Barbara Mandrell, George Strait, Tanya Tuckerm, Reba McEntire…. Dar nu este doar un basist de anvergură, frecventează cu succes chitara, trombonul și trompeta. Or fi apucături de școală, fiindcă doar în State există fanfare și trupe clasice de rock în liceu. Are la activ albume solo, primul dintre ele, Souvenir, înregistrat în 1990, de unde nu lipsește Jeff Porcaro, dar publicat în 1994. Criticile au fost sceptice auzind că un basist dorește să producă un album instrumental pop-jazz-fusion, dar până la urmă i-au fost favorabile mai ales pentru influențele vizibile de la Pat Metheny, Yellowjackets și Weather Report, chiar dacă mulți se așteptau la ceva mai spontan așa cum cer de obicei improvizațiile și nu atât de ,,bibilit” în studio. Până și lui Alice Cooper i-a cântat vreo câteva note grave pe From the Inside și a fost ,,însoțitor bord” la faimoasa melodie You’re the One that I Want.

Vocile s-au perindat pe la Toto și una dintre ele, ca să fac oarecum legătura cu Hungate, este și Fergie Frederiksen, colegi în Mecca între 1999 și 2005. Sunt câteva trupe pe unde își aduce aportul ca solist dar și ca backing vocal și cea mai celebră dintre ele este Survivor unde îl găsim la voci adiționale pe întreg albumul Eye of the Tiger. Calitățile lui naturale sunt de necontestat, deține un spectru înalt de frecvențe de invidiat și probabil că ăsta a fost și considerentul pentru care a ajuns să-l înlocuiască pe Kimball în 1984. E drept că n-a stat mult, însă a apucat să înregistreze Isolation și să apară pe ici, colo pe Dune și Fahrenheit. Apare pe albumul eponim de debut al trupei Trillion ca Dennis Frederiksen, scoate un disc în 1981 sub numele David London, în 1983 îl găsim printre membrii grupului LeRoux cu care lansează So Fired Up. Împreună cu Rickie Phillips pun la cale în 1995 proiectul denumit Frederiksen/Phillips, 1999 îi aduce Equilibrium unde participă Phillips, Steve Porcaro, Dave Amato, Jason Sheff și Neal Schon. Cu Tommy Denader are numeroase colaborări care se finalizează cu setul de melodii Baptism by Fire. Și el se numără printre cei care au părăsit lumea muzicii, anul trecut în Ianuarie, lovit de cancer anunțat ca inoperabil în 2010 lucru care nu l-a împiedicat să publice încă două albume: Hapiness is the Road în 2011 și Any Given Moment în 2013. Și-ar mai fi fost de spus….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share