Zăngănele XLVIII

Zăngănele
48.

zanganele 48 1

Cu autoritățile nu te pui! În fața lor ești un piticuț de circ venit să gesticuleze bufonește ori smerit ca un cățeluș aciuat pe la vreun picior aflat în mișcare.

Atitudinea aceasta trebuie să dispară, ca și cea de adulație pentru personaje venite să declame sau să reclame de la tribuna posibilei rampe politice idei imposibil de pus în practică, utopii și fantasme deopotrivă. Nu spun că de fiecare dată când cineva te deranjează trebuie să-i înfigi neapărat mâna în grumaz, nu, dar o expunere, o privire de la egal la egal este mai mult decât omenească. Nu știu cum va evolua noua societate, ne îndreptăm fără să vrem spre așa ceva și nu este deloc rău, știu însă cum aș vrea să nu fie. Pe primul loc am așezat totdeauna siguranța. Doar așa am putut și pot continua să trăiesc și împlini micile gânduri care mă frământă. În concluzie vreau să nu mai existe războaie, lupte mai mici sau mai mari, avertizări și amenințări cu suprimarea mea din partea unora care încă mai folosesc tertipuri mizere pentru idealuri mărețe. Vreau să am și eu siguranța că avutul meu, material și spiritual, este la adăpost de orice furt, să las casa deschisă zi și noapte fără ca vreun intrus să aibă ,,curiozitatea” unei vizite inopinate de curtoazie. Vreau să fiu sănătos. Nu cer prea mult. Sigur, ar trebui să mă îngrijesc singur de felul în care propriul organism să funcționeze corect și în loc de pui congelat să servesc doar pasăre de curte, în schimbul legumelor injectate pentru creștere forțată ar trebui eu însumi să fiu agricultor și să-mi aleg cu grijă fiecare sămânță pe care să o depun în pământ, dar cimentul și asfaltul primează la oraș și de altfel sunt alții îndrăgostiți de meseria asta din naștere: țăranii.

Mi-aș dori să fiu cetățean model, om în primul rând cu toate ale sale strecurate prin filtrul civilizației, să-i demonstrez lui Neanderthal că n-a mâncat rădăcini în zadar, că ridicarea lui în poziție rectă, m-a făcut pe mine un biped mai bun. Poate n-ar înțelege gestul meu, simțurile și gândurile lui erau la început. Nu visa femeia perfectă, mașina fără cusur, viteze de la un mach în sus, destinații interplanetare, studia, cerceta, acumula câte-un dram pentru fiecare nou-născut în parte. Nu știa ce este aceea țară, proprietate doar dacă cineva încerca să-i ia bucățica de la gură, biruri de nici un fel. În mare la atât se reduce dezvoltarea noastră, la un set de reguli pe care să le respecți, unele fără cea mai mică legătură cu realitățile: stat-cetățean. Obligații multe, drepturi doar pe hârtie.

Se vrea acest stat un apărator al individului, persoanei, tipului fără nume și prenume, numărul… în ordinea intrării lui în rândurile omenirii și eu nu înțeleg cum își atinge el acest obiectiv din moment ce îl obligă la atât de multe restricții. Eu mă simt constrâns de la prima zebră pe care sunt forțat să o folosesc. M-am simțit încolțit de la prima oră de istorie, de la prima lecție cu Ștefan cel Mare. Mă enervează pe de-a dreptul atitudinea funcționărească, deloc afabilă și lămuritoare, deloc umană. Mă simt în fața la lor ca în fața unor roboți încăpățânați, necum amabili, reci, obraznici chiar de atâta conștiință programată. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o mină destinsă, o vorbă domoală, aplecată spre un dialog ca de la om la om. Toți au prostul obicei să confunde pe cel venit să le solicite o lămurire cu un ins tern, format din două picioare, două mâini și un cap mai puțin deștept decât al lui. Chiar mă bucur că există printre ei, dar la nivelul cel mai înalt, câte un șef care să-i pună la respect, aducându-i la starea primordială de maimuțe păroase, acefale, servindu-le o lecție despre ce înseamnă să fii dezumanizat. Păcat că pilda nu prinde niciunuia drept învățătură și că nu este întoarsă acolo, la ghișeul la care amărât ori docent vine smerit să pună umărul la îndeplinirea îndatoririi de cetățean model.

Oamenii moderni se vor liberi, neîngrădiți de spațiu, de cutume, de obligații și sunt sigur că nu vor trece nici douăzeci de ani până când statul maximal va ajunge să dea socoteală în fața eliberării de sub jugul impunerii necondiționate. Sunt semne. Cine are ochi, să-i deschidă, cine are minte, să priceapă!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share