Zăngănele XLIV

Zăngănele
XLIV.

zanganele 44

Dacă nu eu, atunci cine? Ca în lanțul slăbiciunilor caragialesc, s-a creat un întreg șir de neajunsuri începând cu fatidica zi de 22 dintr-o lună și un an deja intrate în istorie.
Pentru un examen amănunțit nu este niciodată nimeni pregătit. Te gândești că-ți pică un subiect, altul și tocmai tu ești norocosul care nici măcar n-a auzit de autorul primit ca metodă de examinare, comisia devine o mai mare sperietoare decât fusese până la intrarea în sală și ți se taie macaroana definitiv, trac subit. Acum două mii și ceva de ani era simplu. Te scotea Socrate în natură, te plimba printre copăcei, te întreba într-o doară numele frunzuliței de fag și te scotea filozof. Puteai să-ți iei propria turmă de învățăcei și trăiai liniștit până la ultima picătură de viață. Timpurile însă se schimbă. Ești luat sclav și cânți vrând-nevrând, ți se dă o patalama la mână că ești apt să flecărești pe frecvențe diferite prin târguri, ești angajat de biserică, de monarhie, de comuniști ,în ultimă instanță, să faci pe caraghiosul ca să aibă ce aplauda și de cine râde o mână de urechi astupate cu ceară. Dar ai atestat: Solist… unu, doi sau trei. După merit și studii, fiindcă și atunci era o problemă. Aveai liceul, puteai căpăta o hârtie de premiul întâi, dacă nu, treceai la argint și bronz și erai remunerat ca atare.

Timpurile acelea au apus. Nu te-ar mai angaja nimeni azi doar pentru că tu ai Conservatorul. Notorietatea nu mai stă în cât de virtuoz strunești un mijloc de exprimare muzicală ci în bani, dar cel mai mult în plăcere. În plăcerea cu care ești perceput de cel care stă cu gura căscată de admirație sau plină de mâncare, sau de cât de tare este în stare să chiuie învârtindu-se în cerc alături de întreaga gloată de la nuntă. Unde este slăbiciunea totuși? Vrei să te legalizezi. Bun și nimic mai simplu. Ești unic prestator de meserie, mergi frumușel către Camera de Comerț, bați la ușă și deschizi discuția despre înființarea unei societăți de tip PFA. Unde te încadrezi? În Caen undeva între 9001 și 9003 la capitolul solist instrumentist sau solist vocal. În nomenclatorul de meserii ai încă o variantă, aceea pe care am căpătat-o și eu cu ceva ani în urmă, muzician. Următorul pas. Adeverință, diplomă care să ateste aptitudinile. Nu o ai, deci PFA nu poți deschide. Om curios întrebi: de unde pot să-mi procur o astfel de diplomă? Un avocat ți-ar răspunde astfel: de la un organism abilitat. Care să fie ăla? Nici el, doxă în materie de legislație nu-ți va da un răspuns mulțumitor. Pentru a obține diplomă de muzician, de orice fel, trebuie să faci cel puțin un liceu de specialitate, iar pentru titulaturile ,,solist…” îți trebuie facultate, dar și acolo cu specializările respective. Mai este o problemă chiar și la acel nivel. Cadrul nostru de petrecere implică în mare parte dintre cazuri suport muzical cu specific popular iar facultățile noastre românești nu pot da diplomă decât de folclorist, adică de metodist, culegător și comentator de muzică populară. Iată prima disfuncție. Cea de-a doua rezidă în faptul că mulți dintre cei care vă fac să jucați la nuntă sunt țigani și este de notorietate reticența, lipsa de preocupare și capacitatea mică de înțelegere a materiilor pe care învățământul românesc le împing cu forța pe gâtul elevilor, cu pretenție de a scoate din ei docenți încă de la terminarea examenului de maturitate. Pe deoparte pot afirma cu tărie că facultatea este un ,,mizilic” pe lângă liceu și îmi susțin ușor afirmația cu argumentul singularității unui domeniu de studiat la universitate versus multitudinea de domenii pe care cursurile liceale te obligă să le aprofundezi.
Care este soluția? S-ar putea reveni la atestatele vechi și în felul acesta fiecare lăutar ar putea să-și etaleze veleitățile, iar comisia de examinare să își dea verdictul pentru hârtia necesară înființării unei societăți de tip persoană fizică autorizată. Și-ar plăti omul datoriile către stat liniștit după ce-ar trage linia anual în caietul de casă: plus, la banii de dimineață, minus, la cheltuieli cu transportul, cu achiziționarea de instrumente, cu mâncarea și băuturile pe care le consumi plătibile din buzunar propriu, cu cumpărarea hainelor pe care trebuie să le porți ca artist. Nu te-ar mai deranja niciun zelos angajat la fisc să-ți vâre mâna adânc în buzunar cu o amendă exorbitantă.

Să nu vă lăsați intimidați! Orice imixtiune a Anaf-ului în viața voastră este un abuz! Răspundeți-le așa: ,,Domnilor, ne întâlnim la anul după completarea declarației de venit și depunerea ei obligatorie până la data de 25 Mai!”. Este suficient. Pentru restul de învinuiri puneți-i să vă citească din codul fiscal, dar pe de-a-ntregul, nu capitolele pe care vor ei să vi le servească ca măsură coercitivă. Vor pleca cu coada între picioare! Să știe toată lumea că a fi muzicant măcar, nu este același lucru cu a fi ospătar sau comerciant de tarabă. Să știe toată lumea că există legislație pentru cel ce lălăie la microfon și pe zdrăngănelele chitării, o lege care face din actul lui de interpretare unul unic, de creație, care nu poate fi remunerat decât de cel care-l angajează ca să se exprime. Statul nu dă doi bani pe creativitatea lui.

Așă că…. Domn’ Ponta, promulgă tată odată ordonanța aia de modificare a codului fiscal, ca orice cetățean, autorizat sau nu, să completeze afurisitul exemplar 200 și să nu mai fie nevoit să bată la porți închise cu cod CAEN!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share