Zăngănele LVII


LVII.

graduates-351603_640

S-a-ntâmplat Luni. Nu este calendarul lui Marius ci o filă cu titlu de unicat pentru viețile unora dintre cei care sunt aruncați fără voie în brațele nemiloase ale traiului de adult.
Unicitatea gestului terminării liceului are ceva din anacronismul popular, statal, româno-omenesc, se celebrează într-o zi de început de săptămână, răsturnând o veche cutumă mondială, aceea a unei renașteri. E al doilea mit cu frecvență cuadro-lunară pe care ai noștri îl doboară și-l trec la ,,busted”, primul devansând weekend-ul cu o zi înainte, Joi, orele 16-17. Dacă ar fi să iau acest termen ca la carte, n-aș putea da dreptate decât nouă, celor ce analitic vorbind, morfologia cuvântului nu ne lasă nici o umbră de îndoială: Weekend=Vineri, Sâmbătă și Duminică, trei zile întregi. În ultimii ani, această manifestare de efuziune liceană a căpătat note distincte, un do și un re vuvuzite, uu-ieli declamate din piepturi fericite, împlinite, scoase precum cele de cocoș în văzul întregii lumi. Să te bucuri nu este interzis, dar să aclami ceva ce nici măcar n-a început mă pune pe gânduri și mă face să pun o etichetă dură pe toată suflarea de român: nu vrem nimic concret de la viață. Ce-ar putea fi astfel un oraș, un cătun decât o aglomerare nefirească de trupuri în căutare de hrană, de plăcere singulară, o nesfârșită joacă de-a probabilitatea. Ce să reprezinte astăzi liceul decât un club frecventabil pentru două mici bârfe inocente, un atelier pentru ucenicia traiului în familie, ca să nu spun altfel, o clădire în care sunt adăpostite toate eșecurile relațiilor matur-tânăr și părinte-copil.

Gândul că orice este posibil a diversificat comportamentele, le-a nuanțat până la degradare de ultim rang. Zău că nu era nevoie de praguri atât de joase pentru a te afirma, pentru a obține o vizibilitate pronunțată în societate. N-am priceput niciodată de ce trebuie să fii vulgar, cu toate că nu-mi lipsesc trivialitățile din vocabular, n-am înțeles de ce trebuie să cauți contrariul acolo unde el nici măcar nu există, cu obstinație, cu răutate vădită, să transformi un lucru frumos într-unul hidos doar de ,,dragul” atacului sub centură. Dar pieirile pre limba fiecăruia sunt și ele lucru românesc sau mai bine zis, ca să citez o clasică în viață ,,Let’s speak româneshte!”. Îmi pare rău că logoreea dânsei a sucombat subit sub steaua sus pusă a eșecului și de sub auspiciile Vienei a căzut eminescian în gropile bucureștene. Acum aș vrea să-i aud pe chibiții și susținătorii domnilor V, la fel ca și înainte de decizia stupidă de a da curs unui demers perdant, jenant într-o lume perfect capitalistă, unde autismul este tratat cu cel mai mare respect și pe picior de egalitate cu sănătatea tun, unde copiii care sunt abuzați de părinți sau părăsiți pun mâna pe telefon și-și fac singuri, perorând laudativ la adresa prestației ,,extraordinare” din țara valsului. Dar cum spun puștii, s-a ales pricea. Secretul plicurilor secrete fusese dezvăluit înainte ca cineva să-și facă vânt și să stabilească dintre piese care este a mai frumoasă și mai fredonabilă, a mai aleasă dintre zânele române. Așa se întâmplă când obsesia este mai a naibii decât rațiunea, când lași două muieri să facă praf orice trece de propriile opțiuni cât să nenorocească minți înfierbântate de dor de puțin verde de Viena. Voi ați privit cel puțin o dată scenele europene, ați auzit cel puțin o voce străină. Puteți spune cu mâna pe inimă că merităm să organizăm un asemenea spectacol? Puteți să spuneți că este onest ca un cântec să fie prezentat sub altă formă decât cea cu care a participat în ?

încă se crede în stare de orice și nu poate. încă cerșește la colțul Europei câteva monezi cu care să-și potolească nesățioasa foame. încă este la stadiul de confundare a democrației cu… orice altceva.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share