Zăngănele LIV


LIV.

voltaj-de-la-capat-official-video_8032407-46470_1280x720

Orașele sunt mici. Mi se demonstrează zi de zi această teoremă, ales dacă spiritul de băgăcios face pași pe urmele unui raționament aproape științific care poartă un nume cunoscut: coincidență. Potriveală în stil popular românesc.

Să-l luăm pe Nostradamus. Ajunsese la relevanțe pe care le-a formulat în celebrele profeții și nu sunt puțini cei care încă încalecă șeile viziunilor lui, picând în păcatul de a-i da dreptate necondiționat. Să fi fost mai deștept? Probabil. Mulți sunt cei care datorită harulului darurilor părintești jonglează natural cu lucruri pe care restul le consideră geniale doar pentru că nu și-au închipuit că pot atinge și ei, cu nițel efort, aceleași culmi. Dar vizionarii nu se nasc din cine știe ce combinație divino-extraterestră, sunt ca și noi , însă mai preocupați de destinele trecute și viitoare, cu o capacitate de reflecție și comparație născute din curiozitate. Rețeta este simplă: o picătură de , două linguri de întrebări, o măsură de literatură și un praf fin observație. Poate și o revelație, una care vine peste noapte și devine evidență cu puțină obsesie. Cred că se poate adăuga fără probleme un vârf de linguriță de ajutor uman fiindcă fără buni degustători nici o ciorbă nu este delicioasă. Câteodată este suficient să ți se facă foame. În una dintre accepțiuni, revelație vrea să însemne ceea ce îi trece prin cap unui om în inconștiența somnului, combinațiile aleatoare pe care creierul le scurtcircuitează în timpul visului. De colo un om, de dincolo o fereastră, o ușă, o veche închipuire, o teamă, doi copaci, o pasăre mărită în iluzia unei alte lumi, o capelă măcinată de , strigăte disperate de spaimă de moarte și iată un 11 septembrie.

Programatismul bizareriei ce îmbină oameni și fapte perfect este ciclic. Acest cerc al oricăruia dintre noi se închide automat în condiții de hazard limitat. Rar împrejurări neașteptate sau voite sparg normele și trec de cutuma unui parcurs normal. Neașteptata coincidență stă oarecum scrisă în destin, latentă, așteaptă doar oportunitatea de a se arăta și a furniza surpriza de proporții. Privind în urmă, eu însumi am făcut pe proorocul și am căutat cu tot dinadinsul ca lucruri să se întâmple. Și voi sunteți la fel de clarvăzători. E ușor să spui îmi fac o casă, îmi iau mașină, plec în Grecia, sunt lesne de pus în aplicare, iar pariul înaintat oricui poate fi câștigat fără probleme, dovada stă în buzunarele pline. Pronosticuri favorabile se pot angaja pentru orice nebunie lumească, inclusiv pentru un loc fruntaș atunci când se vrea, doar că forțarea realității din viitor nu are nici o legătură cu doi, trei care vor să scrie istoria, se mai găsește unul năzdrăvan să o rectifice și s-o așeze în albia proprie.

Un exemplu recent arată că nu mor caii când vor câinii, dar nici trai nu este acela în stare de amorțire. Demult, când dramul de morală încă se mai găsea în fiecare strai românesc pus la loc de cinste, fiindcă românilor le-a stat bine în toate timpurile îmbrăcați în cămașa pudorii și bunului simț, concursurile erau concursuri. Participantul se înscria, se dădea efectiv în spectacol și i se aplica nuanța care îi stătea cel mai bine, funcție de prestație. De când cu veacul nou, fiecare tăietor de porție la premii și medalii, crede că țărișoara noastră este vedeta lumii. De-ați ști ce bucurie era pe mine șteptând să mănânce bătaie echipa națională de fotbal după ce Hagi a făcut pasul retragerii, cât am așteptat până Bute și-a furat-o, nu vă închipuiți cum am exultat de toate ălea când Halep a primit supărată prima înfrângere. Despre ei însă să nu vă închipuiți c-aș avea cuvinte defăimătoare, oamenii și-au dat sufletul pentru câștig. Pentru propriul câștig care nu are nici o legătură cu patriotica etichetă ,,by Romania”. În rest, cuvinte de laudă. N-au nici o vină că eu nu pot să merg pe mâna lor, așa simt. Este mai corect așa decât să mă umflu în pene cu ceva ce nu s-a clocit și fiert în oala sistemului nostru, ei nu datorează nimic statului, precum nici patria nu are voie să-și aroge vreun drept de paternitate asupra performanțelor acestora. Dar concursul este chiar Contest uneori și rău mai cârmesc unii timona spre eșuare. O s-o spun direct! Voltaj mi-au plăcut la începutul ,,celebrității” lor. Ei și Temi erau ultimii în clasamentul tuturor, mai puțin în al organizatorilor în care s-a trezit scânteia șmecheririi, pur neaoșe, pentru nostradamuseala Eurovisionului. Coincidență sau forțare? Hop V. puși pe fapte caritabile exact înainte de pronunțarea sentinței de trecere la vasul vienez. Până și blamații Todo-Locomondo au avut o sclipire de geniu care se va mai deversa pe eșichierul strămoșesc doar peste două mii de ani. Suntem totuși sub zodia norocului bun: cartea cu așteptate catastrofe se oprește la apocalipsă.

E de râsul curcilor să cauți ceva și acela să se afle aproape sub nasul tău, dar toate au un rost și mâine voi vedea care va fi acela.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share