Zăngănele L

Zăngănele
L.

475198_389674741060220_1959562989_o

Joi. O zi ca oricare alta. Că de la Dumnezeu, că de la Darwin ce importă? 14? Un număr cu noroc pentru o doamnă importantă, nu spui cine, deocamdată!

Cum să dormi după o sticlă de Cola și o Shaorma cu sos ,,puțin” picant, dar mai ales cum să pui capul pe pernă și retina să devină oarbă, neagră? După atâtea câte îmi văzură ochii este imposibil. După cum spunea și încă susține colegul și prietenul Dan, e numai bună o astfel de zi, mai pe seară, mai pe la opt trecute fix pentru dat folk la case. Din păcate incendiul muzical n-a cuprins decât o fostă cantină studențească, club One – La mia musica. Din aceleași păcate nimeni n-a scăpat viu, au ,,ars” cu toții alături de anfitrioană, Zoia Alecu.
A fost o lansare cu cântec, însă pârdalnicul drum de întoarcere nu ne-a lăsat să zăbovim decât două ore și jumătate. Ne-am înfățișat cu două buchete de flori, trandafiri roșii, am primit sărutări, două per membru de Forțe de Muncă și ne-am trezit azvârliți în brațele oaspeților de onoare. Cam stingheri pentru asemenea favoare, am ocupat locul a două scaune doar ca să se știe că le vom repopula la momentul oportun. Ce-i drept n-am fost la masa unu, dar și doi este un loc onorant pentru doi sărățeni râmniciți. N-am apucat să spunem bună seara bine celor câțiva comeseni că ne-am văzut asaltațî de prieteni mai noi și mai vechi. Din nou jocul sărutului pe obraz, al binețelor, al întrebărilor, dar… punct și de la capăt.

Zoia Alecu ca întotdeauna radioasă, cu un zâmbet neșters de pe chip, mare. Prietena cea mai apropiată, Irina Ionescu Homoriceanu, la fel de fericită, volubilă. Nu putea lipsi Teodora Ionescu, mama folkului, la fel de ,,înaltă”, la fel de preocupată de ce se mai întâmplă și pe la noi. O doamnă nouă, Anda Pittiș, bucuroasă să dea o mână de ajutor festivalului Valeriu Sterian căruia îi vede rostul, cu toate că în noi exista o îndoială privitoare la continuarea pe linia întrecerii muzicale începând cu anul viitor, doar prin prisma concurenților, a sângelui tânăr sacrificat în numele zeițelor când melancolice, când puse pe revoluție. Marius Matache s-a alăturat discuției și s-a concluzionat că și doi liceeni, cu credit din partea lor, se vor alătura demersului Casei de Cultură Florica Cristoforeanu.

Nici nu știi unde să privești mai întâi. În stânga noastră Alina Manole vorbea la telefon, pe ușă soseau care mai de care mai important. Pe cine să abordezi prima dată? Alegerea a fost însă ușoară. La pupitrul tehnic, aproape nelipsit din staf, cu o excepție atunci când cântă, Lucian Lojewski și Codruța, cei doi, aceeași Cantos, vechi, buni prieteni și colegi de emoții prin concursuri și mici recitaluri. Florin Chilian ne era oarecum în cale în drum spre masă, așa că inevitabil a trebuit să ne salutăm. La o azvârlitură de băț vestitul Patzaichin venit să-și ofere aplauzele Zoiei. La masă…, dar mai bine mai așteptăm prezentarea fiindcă nu putea lipsi din condica de saluturi și pupături Gorbi, alias Eugen Avram, pardon, invers. El fără păr, el cu păr, dar în cântec! De la el până la Ștefan Naftanailă a fost doar un pas, în fine, câțiva. Onorantă de fiecare dată mâna strânsă de el. Oho! În dos de sală, în spațiul beneficiarilor din plinul aerului condiționat, Fox Studis, același Marius Ojog, preocupat de soarta generației noastre și aceeași foxoasă Tatiana, soața, cântăreața folk-jazz, menționând ca și data trecută că noi încă stăm la masa favoriților. Dan i-a răspuns că prefera aerul rece din zona lor în locul celui cald, ,,amețitor” de la masa ,,îmbuibaților”.. Să ne așezăm, pentru că din moment în moment Zoia o să cânte. Liniște! Ne-a luat ușor, cu trenul la plimbare, ne-a invitat să iertăm, să plecăm fără nevastă, prin lumea cifrelor și acolo sus, unde mama ei stă și veghează. Aplauze….

Asta primește orice artist. Nimeni nu gândește ce suflet îl macină, ce fericiri disperă, care clipă îl face fericit. Lângă noi, lume bună. Marius Bațu, Andrei Păunescu. În față Ducu Bertzi, Florin Săsărman, Vali Șerban, Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu. Cum îl știu pe Ovidiu glumeț, nu putea lipsi o poantă de la el legată de hârtia pe care scria rezervarea: ,,Nu înțeleg, sunt doar doi artiști la masă sau toți de aici suntem artiști de mâna a doua?”. Am râs cu lacrimi și nu m-am putut abține să-i răspund, în glumă, și Dan știe și el cu ce se mănâncă, nu ca alții, că a doua variantă este mai pertinentă. Mihai Cosmin Popescu n-avea cum lipsi și Vali Șerban a potrivit și el o poantă la țanc. Mă întreabă: ,,Ce caută Mihai?”, zic ,,Ziua de mâine!”. Spiritual, îmi răspunde sigur pe el: ,,Pe asta am găsit-o eu!”. Ce era să spun? ,,Înseamnă că o caută pe cea de ieri!” S-a amuzat copios și Cosmin Popescu când i-am povestit ce vorbeam noi pe la spate. Doru Stănculescu a avut o intervenție scurtă pe un fundal de liniște, așa cum numai el poate străpunge aerul emoțiilor, mai ales ale Zoiei. Fuseră și o mică parte din Brambura, Gelu, Ioana și desigur nelipsitul fiu. Discutând, anterior începerii recitalului, îmi spunea că este Perfect în Vama, chiar dacă mici dispute se aprind uneori, că mai ,,ciugulește” la nevoie cu ,,Ciocu” că tot veni vorba de același amabil Mircea Vintilă, cu aceeași cordială îmbrățișare și același schimb de pupări. Lângă el, însă nu la momentul acela, a stat Nicu Alifantis și am rămas surprins să-l văd, ca orice cetățean de rând, făcând coadă la o iscălitură, răbdător, nu ca alții, din partea gazdei, Zoia Alecu. Jos pălăria! La secțiunea vânzare CD-uri nu putea lipsi buna prietenă, dezinteresată mereu, Carmen Toma.

Or mai fi lipsit, însă așa e viața de artist, când poți, să faci act de prezență, când nu, să fii înțeles.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share