Calendar științific: 19 mai 2015

19

perutz_m_f 19 mai

 

În data de 19 mai 1914 se năștea  Max Ferdinand Perutz, biochimist austriac – britanic, laureat al premiului pentru chimie în 1962. Este cunoscut pentru studiile sale privind hemoglobina, proteina care transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi cu ajutorul celulelor sanguine. El a descoperit că hemoglobina este compusă din patru șiruri de proteine, înfășurate împreună și că acestea își schimbă forma când este adăugat și oxigenul.

În data de 19 mai 1857 se năștea John Jacob Abel, biochimist și farmacologist american. Este cunoscut pentru izolarea epinefrinei (denumită ulterior adrenalină) în 1898, apoi a insulinei sub formă cristalină și pentru izolarea din sânge a aminoacizilor. A fost fondator și editor al Journal of Pharmacology and Experimental Therapeutics.

În data de 19 mai 1942 se stingea din viață Sir Joseph Larmor, matematician și fizician irlandez, autor a numeroase studii și inovații în domemniul electricității, dinamicii, termodinamicii și teoriei electronilor. Cea mai importantă carte a sa,  Aether and Matter, a fost publicată în 1900. 

Pe 19 mai 1935 murea Thomas Edward Lawrence ( T. E. Lawrence),arheolog și ofițer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918, dar a cărui personalitate plină de vitalitate, alături de scrierile sale și de o largă varietate de activități și asocieri, au făcut din el obiect de fascinație în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei („Lawrence of Arabia”). La 13 mai 1935, se pare că Lawrence a piedut controlul motocicletei în plină viteză pe un drum din sudul Angliei și a fost proiectat peste ghidon. După șase zile a murit din cauza rănilor de la cap.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share