Zăngănele XXXIV

XXXIV.

zanganele timp

Îmi plac oamenii fermi, sunt deopotrivă cu mine. Îi pot enumera ca egali și pe cei cinstiți. Cot la cot m-aș porni la drumuri temerare cu îndrăzneții.

Să nu dăm însă cutezanța pe prostie. Fiindcă aici lucrurile despre care vorbim conviețuiesc în lumea online și impresiile, mare parte din ele, sunt efectul cuvintelor și instantaneelor share-uite cu ceilalți. Neștiutorul din mine s-a revoltat încă o dată tocmai pentru că am fost învățat să spun oii oaie, porții poartă, realității realitate. N-am reușit să trec pragul divinului mai departe de ,,Tatăl nostru”. Remarca păcătosului din logoreea de sâmbătă este perfect veridică, este un handicap, după cum remarca în eterul web-ului acel ,,prieten” amintit de mine în trecut, să nu poți atinge divinul la maniera palpabilă, se pare că acea ,,glandă”, presupusă de unii a-și fi făcut loc prin creier, mie îmi lipsește. Nu știu pe unde m-am preumblat aproape jumătate de secol, deoarece eu mă știam pe pământ, să nu aflu decât acum că lumina sfântă se aprinde din te miri ce și mai nimic și afurisita taman la Ierusalim și exact la douăsprezece ceasuri din noapte. Ale lor. Paștele acesta, ca și sutele de sărbătoriri care mai de care mai fistichii, vine la fiecare după propriul fus orar, după propria credință, după obiceiurile fiecăruia. Nu vi se pare ciudat?

Un confrate, dar nu că i-aș fi eu sau că m-aș erija în ziarist, fie și de Râmnic, își pusese întrebarea în sens invers: De ce lumea se urează cu o zi înainte? Și de ce nu, zic eu, mai ales dacă se respectă întâietatea și unicitatea locului din care Cristos a făcut gestul Învierii, mai ales că în Săptămâna Patimilor multe s-au petrecut acum două mii și ceva de ani. Dacă mergem pe firul întâmplărilor am vedea că la noi și la alți decalați de fus orar e o nepotriveală de evenimente. La Ierusalim se făcea judecata și alegerea de către mulțime, de mirare și aici cât putea număra ea și câtă putea spune da în favoarea lui Barabas tâlharul, la noi încă stătea de vorbă Pilat cu Iisus, la ei se purta coroana de spini și se purta crucea în drum spre Golgota, la noi abia se urca pe piedestalul de judecată, la ei se prindeau în ținte mâinile și picioarele sfinte, la noi abia dacă se decisese care dintre condamnați merge la pironit, printre tufele de măslin el înviase, la noi era mort, nu în păpușoi ci în cămăruța de piatră unde-i fusese depus trupul fără suflare învăluit în giulgiu, în pază strictă de soldat roman.

Îmi plac oamenii fermi tocmai fiindcă spun ce gândesc cu celeritate, la țanc spus românește, cu tărie și cu multă dreptate, cu sinceritate. Îmi plac lucrurile ordonate și sunt nevoit să fiu de acord cu cei care vor și pot face pelerinajul la locurile sfinte. Dacă este să comemorezi, să refaci la oră fixă traseul coroanei de spini, cu toate relativismele de calendar, atunci doar acelea sunt locurile pentru învierea patimilor, cinelor de taină, trădărilor, dezicerilor, poticnelilor de dus crucea, lacrimilor de mamă, reîntâlnirii de apostoli cu Iisus. Noi doar simulăm la mâna a noua crucificarea, durerea, ultima îndoială și ultima întrebare pentru domnul domnilor, Dumnezeu, stinse în zori când ultima cădelniță mai împrăștie un pospai de tămâie nasurilor obosite după o noapte pierdută ca pe timpuri la schimbul trei sau la vreo sindrofie cantantă și cu dar. O repovestire, cu tâlc, pentru credința în viața de apoi, așa cum zicea și soția mea, singura rațiune pentru care existăm. Aici îi dau dreptate dar bineînțeles în fel propriu. Îndemnul la înviere și la nemurire are pentru mine conotația urmei ferme pe care un om o poate lăsa pe pământ și pentru că nici o piatră nu poate face dovada trăiniciei în , singura mărturie a trecerii și ființării rămâne pata de cerneală sub formă de literă inteligibilă, notă muzicală și fotografie ori desen. Acestea trebuie supuse reînvierii o dată la un deceniu măcar și nu de florile mărului ci cu interiorizare, cu bucurie, cu tristețe dacă ea există strecurată printre unduirile de penel, cu extaz, cu iubire, cu credința că și urmașii vor urma același rit.

Îmi plac oamenii fermi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share