Zăngănele (XXIX)

XXIX.

Justitia

     Știu când greșesc. Orice matur știe lucrul ăsta. Știu când sunt nedrept, dar nu știu să se fi întâmplat vreodată în viață.

     Eu sunt sortit greșelii prin însăși natura mea fizică și psihică. Așa sunt construit. Să șutez cu piciorul prost, să nu mă pot da peste cap, să nu înțeleg în anumite momente cuvintele altora, să nu-mi pot dirija degetele corect cântând o partitură, să nu-mi aduc aminte cuvinte, pur și simplu nu-mi vin. Este un soi de boală probabil ca și răul de mașină. De aceea n-am devenit șofer, dar și dintr-o cunoaștere de sine completă. Este mai mult decât frustrant să fii conștient că nu poți, că nu-ți va ieși niciodată perfect sau măcar indulgent de bine. Sunt lucruri care mă dor, dar m-am obișnuit să le suport, am înțeles cine sunt, unde să-mi vâr coada și când. De aceea am putut să fac o transpunere aproape unu la unu cu viața Aurei Stângaciu. Ea avea mâini dar nu le putea mișca, eu nu le puteam struni, ea ar fi debordat de mișcare dar nu avea cum, eu am avut momente când eram paralizat de voință, ea era izolată fizic de restul lumii, eu treceam pe lângă ceilalți dar nu mă băgau în seamă.

     Am supărat un prieten, de fapt el s-a încrâncenat după un comentariu pe care mi-am permis să-l fac. Știam ce va urma, însă nu m-am putut opri. Să vă spun o întâmplare, cu toate că se poate să o mai fi făcut-o vreodată, dacă nu în scris, sigur verbal. Ca tot călătorul de rând, și eram obișnuit de prin anii de liceu cu mersul trenurilor, mi-am rezervat singuratic un loc. Lume fel de fel. Comportamente pestrițe. Plictiseală de drum și închipuiri cu ochii pe fereastră. Nu mi le aduc aminte pe toate. Cunosc ca și alți navetiști și ultimul fir de praf de marginea căii ferate și firul de iarbă verde dar și pălit de toamnă. Oamenii calmi și cuviincioși în mare majoritate. Apar și extravaganți alături de ieșiri la rampă deosebite și atunci toate capetele iscodesc curioase pe culoar sau peste marginea de sus a canapelei. Sunt și bizari dar și amărâți destui, plecați cu mințile, șchiopi, orbi, vânzători de ziare și chilipirgii, țigani, țărani, orășeni, fete pisicite, macho frezați, ascultători de manele, rebusiști, cititori de învățături biblice. Un habitat neconvențional populat pentru zece minute sau mai mult. Să fac o paranteză. Când nu scriu, înjur și destul de mult. Revenim. Întotdeauna am avut un ochi care a privit pe cel nevoiaș, bătut de soartă, cu o milă nesfârșită. Sufletul pe dinăuntru mă doare în acele momente până la epuizare, mă copleșește o stare din care cu greu ies. Îmi trebuiesc câteva ore să-mi suprim sau mai bine zis organismul să-și încheie după legile lui proprii degringolada. Sărmana călătoare urcase de la Zoița. Purta în mână nu o poșetă ci o cutie de carton legată cu sfoară. Primul lucru pe care îl fac de obicei este să oftez, al doilea să ridic, spuneam și altădată, ateu ochii către Dumnezeu și al treilea să-l întreb de ce atâta nedreptate. E suficient să privesc un astfel de om ca să-mi declanșez o fibrilație sufletească de durată. Cobor la . Mergeam la un examen și aveam destul cât să-mi port pașii agale pe Colonel Buzoianu, dar privirile îmi sunt atrase de purtătoarea de cutie de carton. Tăiase strada printr-un loc nepermis de parcă se grăbea foarte tare. Unde? Ăl de sus știa! Fluier de polițai, chestionare, încercare de amendare. Eu cu ochii țintă spre ei. Încerc să traversez pe zebră dar un bolid nervos îmi taie calea și fără un simț al conservării dezvoltat, azi ne-am fi întâlnit la parastasul de șapte ani. Ce eram pornit să mă înfig în reprezentanții de ordine, dar ce poftă și pretext căpătasem ca să-l pun în contrapondere cu ilegitima obstrucție de cetățean ordinar sau chiar mai puțin decât obișnuit. Cât să dureze hotărârea de-a mă rățoi, de-a striga la ei că exagerează, că n-au nici un drept și mai ales compasiune pentru un biet trăitor? O secundă.

     Atât mi-a trebuit și în privința prietenului. Dacă sunt acuzat de prostie poate să o facă, dacă sunt acuzat de neștiință de asemenea, dacă dorește să-mi pună în cârcă o promisiune neonorată, una și atât, poate să-mi bată obrazul, dar să-mi pună în cârcă faptul de a nu fi drept și corect e total necinstit. Și eu n-am fost altfel niciodată decât corect până la a mă autocalifica, în gând, nedrept.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share