Ora de muzică 11


11.

jon anderson

Dac-ar fi să îmi aleg un model pe care să-l urmez, conceptual vorbind, aș urma stilul . O poftă de viață mai mare în modul lor de exprimare n-am întâlnit la nimeni, dar nu toți trebuie să transmită același lucru. Asta face diferența între marii muzicieni cu care am onoarea încă să împart o bună bucată din viață.

Spuneam că vom vorbi astăzi despre un alt grup care mi-a răscolit simțurile muzicale și la care revin ca să-mi retrezesc vechile frământări sufletești. Lăsând la o parte perioada lor de început, acolo unde căutările lor și ale celorlalți sunt de obicei mai puțin înțelese de urechi neavizate și unde primau pasajele instrumentale cu influențe jazz, trecem direct la cleștarul creației. Exista o poveste pe care n-am reușit să o verific, aceea că solistul, Jon Anderson, mai puțin experimentat în tainele instrumentelor, ,,turna” fiecărui coleg melodiile ce îi stăteau în cap. Mi-am zis că nu este posibil așa ceva, dar ascultând profund cântecele lor mi-am dat seama că poate fi certă această supoziție. Dacă la Queen dramatismul, clasicismul, exuberanța, pofta de viață se poate citi la fiecare notă și cuvânt, la Yes să juri că ești la o plimbare cu mâinile în buzunar, săltând ca un copil, într-o călătorie prin basm și univers, într-o evadare în povești cu iz științifico-fantastic, ezoterice.

În afara pasajelor abundente de solouri și orchestrații sofisticate, vocea lui Jon este cea care mă îndreptățește să spun că, în ciuda tuturor reformulărilor componenței trupei pe parcursul celor 46 de ani de activitate, este marcă pură Yes, timbrul și spectrul notelor împinse până la sopran, glasul aproape de feminitate, o limbă engleză cu o rezonanță specială pun pecetea pe inconfundabilul stil. Nici nu poți spune cu exactitate care membru al formației este atât de marcant în afara lui Jon și care poate fi atât de emblematic, fiindcă oricare dintre muzicienii de început, mijloc sau din componența actuală au păstrat viu un spirit muzical inedit, același de fiecare dată. Se pot număra astfel pe parcursul carierei îndelungate și existenței lui Yes nu mai puțin de 18 muzicieni rasați, dintre cei mai buni instrumentiști ai lumii, care au activat aproape în toate combinațiile posibile. Soliștii vocali Jon Anderson, Jon Davison, Trevor Horn și Benoît David; chitariștii solo Steve Howe, Peter Banks, Trevor Rabin și Billy Sherwood; la chitară bass unicul Chris Squire, cu activitatea cea mai îndelungată din grup; la secțiunea claviaturi Tony Kaye, Rick Wakeman, Patrick Moraz, Eddie Jobson, Igor Horoșev, Oliver Wakeman, Geoff Downes; iar la tobe Bill Bruford și Allan White. De remarcat că cei doi Jon, soliștii vocali, au mai pus mâna și pe câte o chitară acustică, pe o tamburină și că Rabin suplinea părțile de claviaturi.

Fondatorii trupei sunt Squire și Anderson. Squire activează în The Syn alături de chitaristul Peter Banks, iar Anderson împreună cu drummerul Bill Bruford se alătură acestora în Mabel Greer’s Toyshop după ce formula cu chitaristul Clive Bailey și toboșarul Bob Hagger suna bine dar n-avea nici un viitor. Din prima seară în care s-au cunoscut, Squire și Anderson pun la cale una dintre piesele de pe albumul cu număr unu, Sweetness, lucru care conduce la schimbarea numelui trupei în Yes. Acestora li se alătură și claviaturistului Tony Kaye.

Drept să vă spun, sunt pus într-o mare încurcătură. Nici nu știu cu ce să încep. Cu membrii sau cu creațiile? În afara pieselor de o frumusețe rară și de o interpretare deosebită, atât a celor proprii dar și ale altora, știam câteva nume și atât. Luând fiecare dintre componenți la puricat, a trebuit să citesc o întreagă enciclopedie doar despre Anderson, spuneam, după mine figura cea mai marcantă a grupului. De aceea nu mă pot hotărî de unde să pornesc pe drumul prezentărilor. Fiind cu toți mai mult decât muzicieni de carieră, Yes a fost pentru ei una dintre stațiile unde s-au oprit ca să mai culeagă și să dăruiască o capodoperă muzicală și chiar au lăsat o moștenire cu care puțini se pot lăuda. Felul de a se raporta la viață al lui Anderson, vegetarian, practicând meditația pentru a putea trece, spune el, în a patra dimensiune, a creat toată acea atmosferă psihedelică atât în cadrul trupei Yes, dar și în afara ei alături de grecul Vangelis în câteva proiecte și în cariera solo unde interpretează marea majoritate a instrumentelor: chitară, claviaturi, sitar, harpă, tobe, fluiere, mandolină, koto și alte instrumente. Mi-l aduc aminte de acum câțiva ani dintr-o emisiune realizată de Tvr, probabil una dintre cele mai remarcabile realizări, 100% și îmi vine să zâmbesc de câtă modestie a putut da dovadă Jon spunând că se descurcă mai greu cu interpretarea pe chitară. O să vă piară surâsul și vouă ca și mie când veți asculta melodiile de pe primul album al său solo Olias from Sunhillow. Nici ca textier nu a fost mai prejos în cariera cu Yes, versurile sale de pe primele discuri având ca inspirație pe marele Tolstoi din romanul Război și Pace, dar și Siddhartha a lui Hermann Hesse și Autobiography of a Yogi a indianului Paramahansa Yogananda.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share