Cine salvează bolnavii de cancer?

 

Reteaua

În România sunt câteva mii de bolnavi de care au nevoie stringentă de medicamente, medicamente ce nu le pot găsi în farmacii sau în spitale pentru că sunt foarte ieftine iar statul/farmaciile nu au interes în a le aduce. Dar viața unor depinde de aceste medicamente. Nu îi poți privi pe cei dragi cum pur și simplu se sting sub ochii tăi. Pur și simplu nu poți accepta această situație în care statul condus de politicieni cinici te-a condamnat să trăiești și să mori. Și atunci te organizezi, ca o ființă umană, să ajuți celelalte ființe umane care sunt în nevoie. Cu toate aceste piedici puse de politicienii , oamenii nu mor din cauza cancerului. Nu mai mor din cauza cancerului. Pentru că, undeva, într-un birou vienez, un tânăr român de 29 de ani a organizat „Rețeaua”.

Cum a pornit Rețeaua și care îi sunt scopurile ei? „Oamenii din țară aveau nevoie și medicamentele erau aici. Îi căutam pe cei care aveau nevoie de medicamente pe forumuri. I-am strâns apoi pe colegii mei din birou, un slovac și un ungur și le-am spus că dacă vor să facă o faptă bună atunci să pună mâna pe telefon, să sune în țările lor prin farmacii și să vedem unde găsim medicamentele cele mai ieftine.”. Așa a început, un act aleatoriu de bunătate făcut către semeni. Atunci când statul e mai preocupat să își ucidă cetățenii decât să îi apere.

Unde a ajuns și cum s-a dezvoltat Rețeaua, ne spune Vlad Mixich într-o anchetă jurnalistică de excepție.  Cert este că astăzi peste 400 de voluntari români, rezidenți în peste 16  țări europene, sunt astăzi membri în această rețea a vieții, salvând viețile românilor abandonați de propriul stat, de proprii politicieni. Dacă vreți să ajutați și voi, vă puteți înscrie completând formularul de pe site-ul Rețelei – medicamente-lipsa.ro.

Și mai multe detalii puteți vedea în documentarul „Rețeaua”, regizat de Claudiu Mitcu, realizat după ancheta jurnalistică a lui Vlad Mixich. În documentar se urmăreşte drumul medicamentelor de la mai multe farmacii din Europa până la pacienţii din România. Îl veţi putea vedea din toamnă pe HBO, difuzat în peste 10 ţări europene. Sau astăzi, de la ora 21 la cinema Studio din Bucureşti.

 

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share