Zăngănele (XXVII)

XXVII.

4601339331_acf00537ee     Mai c-aș pleca în lume, nu ca să-mi rămână oasele pe acolo, mai curând ca să văd dacă o amintire de străbun, și nu dac, face obiectul măcar unei cruci pe margine de drum.

     La noi abundă. Eroi căzuți la datoria călătoriilor bezmetice. Aș fi curios să văd dacă frații noștri europeni cinstesc memoria luptelor oștenilor români cu nebunia sceleraților gazărilor și arderilor pe rugul aruncătoarelor de flăcări, fiindcă noi chiar am făcut-o. Le-am așezat câte o piatră funerară albă, le-am cinstit memoria an de an și le-am ținut pios moment de reculegere. Mai mult ca sigur că nu voi reuși să-mi satisfac această mică necunoscută, dar compatrioții mei ar putea să o facă lejer. Îi văd peste tot prin instantanee postându-se mândri în cadre italiene, nemțești, franțuze și spaniolești, fericiți, ghiftuiți, mulțumiți de propria sine. Aș vrea să-i văd pe fiecare în parte sosind pe meleagurile natale cu învățăturile de civism căpătate acolo, să-i aud izbindu-se cu pumnul în piept pentru o lume mai disciplinată, pentru reguli ca ale altora.

     Aș vrea să-i văd mergând pe banda lor de circulație pentru că prefer oamenii vii celor rămași cu creierii și membrele împrăștiate. Aș vrea chiar și Cfr-ul de altădată, acela care ferea călătorii de jalea cotidiană de după accidentele de circulație rutieră. Aș vrea carnet de șofer de la douăzeci și cinci de ani în sus, vot de la treizeci de ani în aceeași direcție și aleși de peste patruzeci și cinci. Aș vrea drumuri separate pentru camioane, șosele naționale în afara orașelor, aș vrea personalul meu cin’mii cinci și nu regio, mă mulțumesc cu amărâtul meu de județ și nu cu regionalizarea.

      Aș pleca în lume, nu ca să mă întorc la fel ca prostul din zicală, ci ca să-mi belesc ochii la un singur tablou de la Luvru zile întregi, să-i iscodesc culorile, contururile. Aș sta cu gura căscată un an întreg la turnul Pisei ca să-i înțeleg nedreptatea, aș cumpăra abonament la toate reprezentațiile Aidei de la orice oră din zi și noapte pentru a întelege măreția și gloria marșului final. M-aș așeza jos pe caldarâm și m-aș lăsa năpădit în piața San Marco de toți porumbeii până le-aș da un nume tuturor. Mi-aș suspenda originile 100 de ani, atât cât este diferență între noi și marile civilizații, m-aș băga lor slugă fărâ simbrie doar ca să învăț cum să mă port, cum să-mi reconstruiesc casa, cum să cânt, să dansez ca ei, cum să dau la apă nave și nu să le scufund în buzunar ilicit, cum să vorbesc, ce gestică este potrivită, când să tac.

     Dragi prieteni călători. Umpleți un pahar cu apă din Sena, aduceți un fir de praf de pe Turnul Eifel și luați o gură de aer de Paris. Puteți să-mi trimiteți și prin poștă un fir de iarbă din grădinile Versaille, un grăunte de nisip de pe plajele Ibizei, o coajă de vopsea desprinsă de pe pistele pentru biciclete din Berlin, un cub de gheață norvegian și două pete de soare elen. Mi-ar place să am în colecție vreo doi stropi suspendați de ceață londoneză, o mostră de cărbune de Wales, un țâr de wisky irlandez și să nu lipsească semnătura lui Shakespeare.

    Puneți două pale de vânt, două piscuri de munte, cu lemn cu tot. Să vedem, să vedem…, a! Două legi aplicate, doi polițiști la datorie și doi cetățeni model. Sunt numai buni pentru arca lui Noe de .

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share