Zăngănele (XIV)

XIV.

11041738_1552152641730176_7515011174575627169_n     Fiorul rămâne oridecâteori treci pragul. Fie asaltat de copiii ieșiți în recreație, fie pe ușa profesorilor, te ia cu leșin, mai ales pe aceasta din urmă. Parcă te și vezi apostrofat de elevul de serviciu pentru necuviința de-a călca pe traversele cenușii-verzui, urzite în războaie industriale, sau chiar de profesorul de geografie: ,,Ce-i cu tine Căline pe-aici?”.

     Ce să caut?! Ce caută toți dintre noi atunci sau mai târziu. Tainele ascunse în cancelarie, catalogul în care ești articulat cu albastru și roșu de sfârșit de trimestru și an, masa aceea lungă pe care profesorii își spijină mâinile timp de șapte-opt minute în pauză, vitrinele cu diplome, pereții holului cu desene și portrete de înaintași. Și acum, după treizeci de ani, roșesc ca prima oară când îmi zăresc bura de profesori, trecuți și ei binișor de șaizeci, tinereii de atunci, din prima zi de , îmbrăcați impecabil, în alb, veniți să împartă misterele de carte pentru prima clasă de curs. Așadar patru entități puse să conviețuiască laolaltă timp de patru, cinci ore pe zi sau mai mult.

     Școala în sine, profesorii, elevii și cărțile. Patru giganți puși să înfrunte zilele unui an. Școala veșnic înconjurată de curți pentru pauze, grădină pentru copaci și flori, terenuri de sport. În măruntaie cu clase și holuri, laboratoare și toalete, scări cu balustrade. Profesorii și tineri și bătrâni, buni și răi, femei și bărbați, domni, doamne, domnișoare, directori și secretară, femei de serviciu și administratori. Copii nu vă mai spun. Mici, mari, slabi țâri, grași până la obezitate infantilă, înalți și piticoți, gimnaziali și elementari, deștepți și proști, timizi și îndrăzneți, cuminți și obraznici, conștiincioși și flaiflușteri, sportivi și bolnăvicioși, zburdalnici și liniștiți, îmbrăcați la patru ace și sărăcăcioși, avuți și săraci, de familie mare și neam mic, premianți și repetenți, participativi și mutaci, pârâcioși și reținuți, artiști în devenire, gălăgioși, privilegiați, copii. Și cărți cu zecile.

     Așa se adună o liotă pestriță de făpturi începând cu ziua lui septembrie, 15. Apucăturile, comportamentele mai bune sau mai puțin bune sunt închise într-o sală de curs, se așează în bănci după criterii neștiute și într-o oră se vor modelate cu pile fine, bucată cu bucată sau la grămadă, fiecare puști venit de acasă cu 6, 7 sau 8 ani.

     Ca să înțeleagă toată lumea ce se întâmplă cu adevărat la școală ascultați cum învățătorul încearcă să vă corecteze copilul peltic fiindcă nu s-au obosit nici educatoarea și nici voi, părinții, să insistați la momentul oportun. Nu e o acuză, ci o simplă atragere de atenție ca și cele ce urmează.

     Priviți cum îi așează corect pixul, creionul și stiloul în mână cu trei degete, nu cu toată palma, cum se chinuie să-l facă să silabisească, să refacă cifrele și literele din bucăți. Vă amintiți, nu? Liniuțe, bastonașe, cercuri, ovale, coadă de maimuță sau cârcel de vie, bici….

     Locul acesta unde se toarnă în tipare caractere poate fi magic doar dacă vreți. Ca să insufli dragoste de carte, trebuie să fii tu însuți îndrăgostit de ea implacabil, ca să faci lucrul ăsta mai este nevoie însă de ceva: dragoste pentru copii. Peste toate trebuie să troneze un singur lucru, liantul fără de care nu există școala: pedagogia. Fără ea, personajele din cartea de română, adunările, limbile încâlcite ale popoarelor străine, munții, florile, strămoșii, experimentele de laborator, picturile și cântecul sunt bune de aruncat la coșul ignoranței. Devin niște simple curiozități staționate preț de o secundă în creier, uitate imediat ce le ascunzi între coperțile închise.

     V-aș scoate la tablă doar pentru o întrebare: ,,Ce-ați învățat pentru azi?”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share