Zăngănele (XX)

XX.

Photocredit: Cristi Popescu    Promisiunea e promisiune. Bine ar fi ca toți cei care se încumetă să deschidă gura să nu-și uite vorbele ascunse prin sertare. Azi e frământare mare la Casa de Cultură. Să-mi scuzați fixația pentru clădire, dar tot șofer sunt.
– Nu-s de pe-aici, vin tocmai de la Botoșani cu două copchilițe de șase anișori să le înscriu la concursul național de dans de la dumneavoastră din oraș. N-am fost niciodată pe la voi pe meleagurile aistea și îi tare greu să nu știi pe unde s-o iei. M-or îndrumat niscai flăcăiași dar zău că mai rău m-am încurcat. Ai putea mata să-mi arăți drumeagul ăl bun? Ce nu fac eu pentru frații noștri moldoveni și mai ales pentru un moșneag așa de blând parcă scoborât din poveste: barbă albă, păr ca neaua….

Până și mie îmi vine greu să găsesc traseul cel mai scurt, mai puțin aglomerat și mai sigur ca șofer. Dacă merg pe străzile de acum două zile, la Kaufland mă împotmolesc. Bucata de Mihai Eminescu până la statuia lui Vlahuță este circulabilă doar din sens invers. Pot să fac stânga, dar am de așteptat până să intru pe Constantin Brâncoveanu, apoi merg până dau în dreapta de strada Mărgăritarului, locul unde mai bine nu ajungi, adică la Poliție și după ce mă asigur că nu vine nimeni din stânga fac din nou dreapta pe lângă parc și BCR și mă trezesc la destinație unde mă așteaptă o parcare în dreptul micului spațiu verde străjuit de bustul lui Vieru, dacă nu, pe lângă Casa de Cultură și pe o parte și pe alta caut un loc unde să opresc automobilul.

Dar v-am spus că pe lângă dig e o adevărată probă de raliu cu obstacole să te strecori printre cofrații de trafic. Dacă înveți Râmnicul, te descurci în orice oraș din lume. În fapt marile metropole sunt un Râmnic mai mare sau el o metropolă mai mică. Nu e nici cât Mărășeștiul de mic, dar nici cât Bucureștiul de mare, e atât cât poți duce o viață liniștită și nu prea. Agitație mare e doar în preajma vreunui concurs, spectacol școlar, în prima și ultima zi de școală, la o manifestare politică, pe stadion, dar el nu mai face demult victime printre chibiți.

În rest aglomerația pieței, precupeți și cumpărători, în centru la molișorul din locația fostului magazin Victoria, vânzoleala obișnuită de sărbători și cam atât. La ora zece e aproape liniște. Câteva urme de cauciuc mai fac furori, dar și fudulia lor piere înghițită de somn.

Sper că n-ați adormit, ar fi păcat să pierdeți aventurile următoare. Într-un cuvânt, nervi și benzină. Cale liniștită dar lungă faci de la Kaufland în dreapta pe Brâncoveanu. Înainte vreme, când sensul unic era doar un test de dat pe câteva străduțe, toți oaspeții mei din alte localități aveau un singur traseu. De unde ar fi venit, întâlneau un semafor. Făceau dreapta pe Toamnei, treceau de Penny, Kaufland, biserica de pe Brâncoveanu și așa mai departe. În nici cinci minute, erau cu mașina la mine în poartă și se descurcau oamenii chiar și noaptea relativ ușor. Acum însă fără suficiente cunoștințe rutiere, pierzi omul în gâgâlicea asta de oraș.
Revenim la traseul doi spre Casa de Cultură. Cum se termină Brâncoveanu faci strict la stânga spre școala numărul unu cu specificația să fiți atenți la copii și la depășirile mașinilor parcate pe o parte și alta. Aveți o probă de slalom și aici. Prima stradă, Amurgului, la stânga vă interzice să ajungeți mai repede la destinație. Țineți înainte până la următoarea intersecție și semnalizați pentru stânga și aveți răbdare până se descongestionează traficul pe linia Vladimirescu-Lalelelor. E șoseaua preferată a vitezomanilor și colțul unde sunteți este cel mai preferat de accidente. Gardul din stânga dumneavoastră a fost victimă în ultimii zece ani de cel puțin opt ori. Dacă ați prins momentul, virați și țineți-o așa până vedeți în stânga edificiul pentru care ați bătut atâta drum. Opriți la intersecția cu strada Crângul Meiului, cea pe care o vedeți în dreapta și după ce v-ați asigurat puteți merge înainte, faceți rondul în jurul lui Vlahuță după ce acordați prioritățile necesare și parcați tot undeva în apropierea edificiului de cultură. Mai sunt două căi pe care puteți ajunge. Amândouă impun însă maximă atenție fiindcă intrarea de pe șoseaua națională nu este semaforizată și nici nu aveți avantajul ieșirii de pe podul de peste râu direct pe strada Digului și nici sensul giratoriu din celălalt sens. Primul dinspre Buzău merge pe strada Ferdinand până la fostul hotel, în prezent adăpostește unul din magazinele firmei Nouă Tei, pe un singur sens, continuă până la vechiul spital, acum de boli contagioase la intrare, dar cum zăriți gărdulețul micului parc, la nouă luni i se spunea, din spatele primăriei, semnalizați pentru dreapta, dați-i ocol pe jumătate și țineți înainte pe lângă parc până la capăt, după care faceți stânga și dați din nou de Vlahuță, bustul. A doilea traseu vă duce până aproape de cel de-al treilea semafor dacă veniți de la Buzău sau primul dacă sosiți din Moldova ca moșneguțul nostru. La colțul bulevardului Matei Basarab aveți ca puncte de reper o dugheană inestetică pentru vulcanizat cauciucuri și un magazin de piese auto. Drumul ăsta vă duce la gară unde faceți dreapta, mergeți până vedeți primăria și de acolo știți drumul. Mi-a mulțumit bunicul cu cele două mici dansatoare în timp ce de pe GPS se auzea:
– Ați ajuns la destinație!

– Ficior, îmi spune moșul, să n-ai niciodată încredere în femei!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share