Ora de muzică (2)

Ora de muzică

2

 Photocredit: Photopin    Fiți răbdători cu copilul! Și cu muzica. Nu e colajul ăla perfect de note de pe youtube, ci scârțâielile inerente studiului anevoios și de durată pentru orice fel de instrument. Nu mai aveți nici părerea aceea bună despre micul dumneavoastră geniu, acum e doar un copil, unul neputincios. Credeați că bateți din palme și Paganini de opt ani cântă cele 24 de capricii de virtuozitate la perfecție după doar două ședințe de instrument? Doar un inconștient are curajul să meargă cu gândurile atât de sfruntat înainte și să mai și obiecteze când i se spune cu blândețea profesorului că nu e simplu, că un caracter muzical se formează în ani grei de studiu, că nici atunci speranțele atingerii apogeului nu sunt certe.

       De ce este necesară toată tevatura unui parcurs riguros? De ce durează atât de mult pregătirea unui cântăreț? E simplu: muzica este grea! Aparent ușoară, dă de cap absolut fiecărui individ venit în contact cu ea. Cele șapte note, binecunoscute, șicanează până la scoaterea din pepeni. Răsucirea, alterarea lor în textul muzical, intonarea și descifrarea, toate se expandează până la cifre matematice de nivelul infinitului cu plus. Sunt 21 de combinații de câte două, opt intervale posibile într-o octavă. Dacă adăugăm și inermediarele alterate și încă vreo șase octave avem de-a face cu o nebunie de cifre astronomice. De aceea avem de a face cu disecția învățăturii.

     Notele percepute, identificate ca înălțime și denumire, durate de timp, pauze, portativ, chei, armuri, măsuri, accenți, termeni de interpretare. Păi dacă era ușor, se mai inventa facultatea de muzică? Meserii ușoare sunt destule și nu necesită studii superioare: zidar, bucătar, ospătar, tinichigiu, cu toate că la capitolul ăsta aș putea susține cu succes câteva cursuri sofisticate, confecționer și altele. Orice instrument începe cu o oră de descriere. Formă, componență, denumiri specifice. Ele se grupează în familii după tipul de emisie: cu coarde, de suflat și de percuție, asta în cazul orchestrei simfonice clasice. Datorită evoluției științei a mai apărut o categorie, cea a instrumentelor electronice, des utilizate în zilele noastre.

      În categoria instrumentelor cu coarde intră vioara, viola, violoncelul și contrabasul, toate având corespondent în tipurile de voce umană repectiv soprană, altistă, tenor și bas. Alte instrumente din categoria corzilor sunt chitara, mandolina, cobza, banjo, țitera, slide guitar, sitar, harpă și multe alte surate derivate, cu fel de fel de cutii de rezonanță sau înlocuitori și aici este cazul viorii cu goarnă, număr de corzi, materiale folosite la confecționarea lor, mărime, acordaje și metodele de emitere a sunetului: ciupire, lovire, alunecare.

     Dintre toate cele enumerate mai sus, pianul și țambalul fac parte și din categoria instrumentelor de percuție și multe din instrumentele cu corzi pot și sunt utilizate și în scopul emisiei de sunete prin lovire cu mâna sau alte obiecte ajutătoare. Strict, din categoria instrumentelor de percuție fac parte tobele, cinelele, trianglul, timpanele și alte obiecte ce emit doar un singur sunet prin lovire. Mai adaug aici și pe cele care scot sunete de înălțimi diferite: vibrafon, marimba, xilofon și altele. Instrumentele de suflat se folosesc de aerul trimis din plămâni care canalizat spre diferite forme de țevi, emit un sunet specific.

     Materialul din care se fabrică le împarte în instrumente din lemn, alamă și combinații între ele. Principalele instrumente solistice care intră în această categorie sunt clarinetul și flautul, amble cu versiuni atât din lemn cât și din metal. Urmează ca importanță oboiul, cornul, trompeta, trombonul, tubele și fagotul, saxofonul și multe derivate, specifice pentru anumite tipuri de abordare melodică. Însă mama muzicii clasice, cea în care Bach a excelat în materie de Fugă este instrumentul preponderent bisericesc numit orgă. Ea se poate încadra de asemenea în categoria celor de suflat, dar și în a instrumentelor cu claviatură: tuburile de alamă prin care se trimite aer cu ajutorul pedalelor ce acționează niște foale. Instrumentele cu clape sunt și ele variate. De la pian la clavecin, de la acordeon la triolă și armonică, de la orgă clasică la sintetizatoarele cotidiene.

      Împreună formează o orchestră, locul unde muzicianul și muzica sunt complete.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share