Zăngănele (V)

V

640px-Wedding.carriage.bristol.arp    Pun pariu că nu știți câte rămășaguri se pun într-o zi. Pun rămășag că nu știți câte pariuri se încheie într-o seară. Mă prind cu voi că n-ați avut curiozitatea să numărați câte săli de jocuri sunt în oraș. În aglomerația zilnică trec neobsevate, dar seara, la lumina palidă a felinarelor cu neon, sclipesc de-ți vine să le calci pragul. Nu trebuie să te obosești să-ți pui la bătaie degetele, nu-ți ajung. Păcănele sunt destule la fiecare colț ori mijloc de drum urban, zăngăne de zor. Sunt aproape sigur că pe o vreme ca asta, zemoasă ca roșiile de altădată din piață, nu-i trece nimănui prin minte să-și vâre mâinile în buzunare și să ia calea mijlocului de trafic. Aventura e riscantă doar dacă vreun bolid se repede spre tine venit de nicăieri, în rest totul ți-e favorabil. După zece ale serii trecători ioc, liniște deplină, o covrigărie unde trudesc vreo câțiva muritori de rând, deschisă doar ochilor curioși, un albastru de BCR, un verde de farmacie, un semafor roșu, un galben de pariu. Da, galben Ioane. Te tăvălește aia acasă că ai cheltuit banii pe lămâi rotative. Unde te-a trimis ea și unde ai ajuns tu. Te credeam în stare să-ți ții familia, să-i fii sprijin. Nu tu ai jurat cu mâna pe inimă și cu stiloul te-ai iscălit la starea civilă, nu erai tu ăla numai lapte și miere, nu pupat tu piața primăriei? Bagă-ți mințile în cap, mai sunt două luni și devii tată, poate chiar acum o apucă vreo facere prematură. Marș acasă!

Exagerez și nu prea, dar n-am încotro. Nu dau cu biciul, dau cu vorba, cu toate că uneori șfichiuirea pielii e mai ușor suportabilă decât o spusă grea pe care abia poți s-o duci în cârcă. Mai adun și eu băieții pe-acasă pentru ultimile pregătiri. Trusoul, pătuțul, zdrăngănele de atras atenția, căruciorul pentru plimbări stradale, steluțele agățate de tavan, suzetele, biberoanele, pamperșii, răbdarea. Să nu credeți că scăpați fetelor. Și pe voi vă am în vizor. Exerciții, fără tutun și cafea, fără excese, un cântec cu mâna pe burtică, controale la medic și răbdare și pentru voi. O să fie nevoie, nu un an, nu doi, o viață-ntreagă. De nopți lungi, cu scâncete, cu…. Orașul e la fel cum îl știu de…, să nu spun cât, din totdeauna. O relevă și pozele puse pe undeva prin nebuloasa asta de rețea, mai densă decât Orion. Lipsesc havuzurile și cișmelele din colț de stradă, lipsesc canaturile de lemn ale ferestrelor, trăsura lui Carabelea, lipsește spiritul ce făcuse din urbe una cu ștaif național. Așa spun unii. Cât este de comparat azi cu ieri, rămâne să decidă….

Va fi în stare oare să spună ce și noi astăzi spunem despre înaintașii noștri, despre apropiații noștri sau va pune mâna pe baros și va sfărâma trecutul bucată cu bucată? Va lăsa timpul să spele necruțător zbuciumul atâtor generații de umeri puși la nemurirea locurilor în care s-a născut sau va pune și el o cărămidă speranțelor noastre, lăsate-i ca testament? Pentru mine rămâne o chestie de principiu, pentru el doar una de educație!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share